Bine ati venit!
Reducere!
adeziv-polistirol-adeplast

Adeziv polistiren Polistirol AdePlast 25 kg

18.90 lei 15.90 lei

Descriere produs

Adeziv polistiren Polistirol AdePlast 25 kg

POLISTIROL ECO PLUS – Adeziv și masă de șpaclu pentru plăci termoizolante polistiren la interior și exterior

Mortar adeziv pentru lucrări de izolație termică sau fonică cu plăci termoizolante din polistiren expandat sau extrudat la fațade și pentru lipirea ornamentelor din polistiren sau poliuretan rigid la interior și exterior, pe beton , tencuieli, cărămidă și altele asemenea. Produsul nu se aplică pe suporturi din lemn, plastic, metal, etc

Adeziv polistiren Polistirol AdePlast 25 kg:

  • rezistență ridicată
  • aderență ridicată
  • prelucare ușoară

Stratul suport:

Suprafaţa suportului trebuie să fie rezistentă, curată, uscată, fără fisuri sau crăpături, aderentă şi compactă, lipsită de grăsimi, pulberi, rezidiuri sfărămicioase, săruri sau alte materiale ce pot forma un strat separator. Porțiunile fragile și rezidurile de mortar trebuie îndepărtate. Suprafața se verifică prin lovire ușoară cu un ciocan înainte de placare pentru determinarea rezistenței suportului, respectiv dacă aceasta este suficientă pentru lipirea plăcilor termoizolante.

ATENŢIE: PE SUPRAFEŢELE PUTERNIC ABSORBANTE, DE TIPUL BCA, CĂRĂMIDĂ VECHE SAU NOUĂ, DAR PUTERNIC ABSORBANTĂ, ETC., ÎNAINTE DE LIPIRE CU POLISTIROL SE VA AMORSA SUPRAFAŢA CU UN SPRITZ DE CIMENT ŞI SE VA LĂSA ACESTA SĂ SE ÎNTĂREASCĂ TIMP DE 24 DE ORE.

 Punere în operă:

Se amestecă omogen cu cca. 0,24-0,26 litri de apă/kg produs, cu malaxor electric cu ax malaxor pentru adezivi. Se lasă în repaus 5 – 10 minute după care se amestecă energic, scurt, încă odată.
Pentru suprafeţele plane, tencuite, precum şi în cazul aplicării de polistiren extrudat, adezivul se aplică pe toată suprafaţa plăcii de polistiren, cu ajutorul gletierei zimțate 10-12 mm, după care placa termoizolantă se presează pe suprafaţa de izolat.

Pentru suprafeţele cu diferențe de planitate, adezivul se aplică pe suprafaţa de polistiren în puncte la distanţe aproximativ egale, la 15 – 20 cm şi pe margine (perimetral) cu un cordon lat de 3 – 4 cm, astfel încât suprafața de contact cu suportul prin adeziv să fie 40-45% din suprafaţa plăcii de polistiren (se verifică periodic).
Este foarte importantă realizarea cordonului perimetral pe placa termoizolantă. Lipsa acestuia rezultă în fisuri pe suprafața termositemului, reducerea semnificativă a termoizolației prin circulația liberă a curenților de aer între perete și placa termoizolantă, extinderea rapidă a focului în caz de incendiu prin Curentul de aer ce se formează în spatele plăcii. Placa de polistiren se presează pe suprafaţa de izolat. Obţinerea suprafeţei finale drepte se obţine prin presarea a mai multor plăci pe suprafaţă, cu ajutorul unui dreptar lung din lemn sau metal. Timpul deschis de lipire în care se poate corecta poziția plăcii este de cca. 20 de minute. Timpul deschis de lipire poate fi redus în condiții de temperatură ridicată sau curenți de aer. În această situație, la atingerea ușoară a stratului de adeziv acesta nu mai rămâne lipit pe degete, se constată o pojghiță subțire formată la suprafața materialului. În această situație se mai întinde odată adezivul pe suport și sa trage din nou la piaptăn pentru ruperea pojghiței formate.

După 24 de ore de la aplicarea plăcilor termo- şi fonoizolante (72 de ore pentru aplicarea cu adeziv în puncte şi pe perimetral), acestea se fixează cu 4-6 dibluri/metru pătrat. Dibluirea se poate realiza la față sau ascuns.

Pe placa din polistiren se aplică adeziv și se trage la piaptăn cu gletieră zimțată 8 x 8 mm până la 10 x 10 mm. Începând cu partea de sus a suprafeţei se derulează plasă de fibră de sticlă acoperită pentru termosistem, cu ochiuri de 5 x 5 mm până la 10 x 10 mm şi se presează stratul aplicat și tras anterior la piaptăn. Cu partea dreaptă a gletierei se introduce uniform în interiorul adezivului. Rândurile de plasă se suprapun pe porţiuni de minim 10 cm. La colţurile uşilor şi geamurilor se realizează armare suplimentară în diagonală cu fâșii de plasă de armare cu lăţime şi lungime de minim 20 cm. Este recomandată utilizarea unei plase de armare rezistentă în mediu alcalin şi cu o greutate de minim 145 grame/metru pătrat.
Suprafaţa astfel obţinută se finisează cu adezivul de polistiren, până la obţinerea unei suprafeţe plane, gata de finisare cu tencuieli decorative.
Suprafaţa se finisează după minim 72 ore (recomandat 7 zile) cu orice tip de material decorativ uzual ce nu conţine solvenţi organici. Pentru rezultate optime recomandăm utilizarea tencuielilor decorative din gama ADEPLAST COLOR SYSTEM. Timpul de așteptare este luat în calcul la 20OC și 65% umiditate relativă. Temperaturile reduse și umiditatea ridicată a aerului prelungesc această perioadă de uscare și întărire. În perioada 15 septembrie – 15 martie este de luat în calcul prelungirea cu o zi a timpilor de așteptare.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Adeziv polistiren Polistirol AdePlast 25 kg”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *